Se accesează din meniul din partea stângă

În această secțiune se operează concediile de odihnă, concediile fără salar, concediile de creștere a copilului 2 ani precum și alte tipuri de concedii sau suspendări de contract.

Se selectează tipul concediului din lista derulantă. Se completează numărul cererii, data și eventuale observații. Aceste informații sunt opționale dar ajută la identificarea mai ușoară a pozițiilor operate în această secțiune. Opțional se poate atașa și apoi vizualiza copia scanată a cererii de concediu sau a altui document în baza căruia s-a acordat acest concediu/suspendare. Se completează intervalul (se pot folosi butoanele de selecție a datei din calendar).

În cazul concediului de odihnă se activează și rubrica An referință unde se trece anul la care se referă concediul de odihnă. Dacă pe aceeași cerere sunt zile de concediu aferente unor ani diferiți, se operează 2 cereri de concediu cu număr de zile și an de referință corespunzători. Se bifează opțiunea Aprobat.

Atenție: În cazul în care opțiunea Aprobat nu este bifată, cererea de concediu nu va fi luată în calcul în nicio situație din program.

Opțiunea Întreruperi concediu este folosită pentru a opera eventualele rechemări din concediu (în general din concediul de odihna) fără a modifica cererea inițială. La generarea pontajului, zilele de întrerupere vor fi socotite ca zile lucrate.

În speranța că tutorialul vă este de folos, echipa SoftPro vă dorește mult spor în ceea ce lucrați!

Dori Boros